Tot ce ni se intampla, ni se datoreaza ! ( Mic tratat de iesire din criza )
Afirmatia ca “tot ce ni se intampla, ni se datoreaza” poate sa para cruda si dura, dar este un adevar de necontestat si este lesne de dovedit. Dar, pe cat este de adevarat si usor de dovedit, pe atat de greu si de complicat este sa admitem si sa recunoastem ca noi suntem pricina tuturor necazurilor noastre ; desigur, si al bucuriilor noastre, dar nu acesta este subiectul nostru. Se pare ca nu vrem sa intelegem ca nu problemele ar trebui sa fie importante pentru noi, ci modul cum ar trebui sa le rezolvam. Nu v-ati saturat sa auziti mereu in jurul dvs. “Vai, sunt prea gras/a !”, sau “Vai, stau prost cu banii!”, sau “Vai, copiii astia...”. Sau poate chiar dvs. sunteti cei care va vaitati asa. Si ce faceti pentru asta ? Nimic, sau mai rau, complicati mai mult problemele, in loc sa cautati mai multe modalitati de rezolvare a lor.
Cum ne sabotam singuri
Desi s-ar parea ca fiecaruia ii pasa de multe lucruri, prin ceea ce facem zilnic demonstram ca nu ne pasa, aratam ca habar n-avem despre ce este important pentru noi. Spunem ca vrem sa fim sanatosi si fumam tigara de la tigara ; spunem ca vrem sa avem bani, dar nu facem nimic pentru a avea mai multi, ne multumim ca avem “servici”; sau spunem ca ne dorim copiii fericiti, dar “n-avem timp” sa vorbim cu ei. Tineti la casa dvs., dar nu va platiti ratele la banca, desi stiti ca executarea silita este “la usa”; vreti sa aveti un mariaj fericit, dar vi-l sabotati singuri cand incetati sa va mai ocupati de infatisarea dvs. sau credeti ca viata sexuala in casnicie este plictisitoare si nu-i mai acordati importanta; va mirati ca vi se destrama familia, dar nu renuntati la bere si prieteni, in cazul domnilor, sau la prietene si nepasare, in cazul doamnelor. Dati vina pe sefi, care spuneti ca sunt prea duri si autoritari, dar nu va straduiti sa intelegeti ca nici dvs. nu depuneti efortul necesar ca sa fiti cat se poate de eficienti in munca. Multi se plang ca sunt someri, dar se multumesc cu indemnizatia “umilitoare” spun ei si o incaseaza atat timp cat le este asigurata, fara a da vreun semn ca-si cauta de munca, uneori nici dupa ce acest ajutor inceteaza. Nu aveti bani “de paine”, dar uitati ca ati avut si i-ati dat pe tigari, pe bere sau pe rochia “aia”.
Lansat in anul 2004 de catre Mark Zucherberg, pe cand acesta era student la Harvard, Facebook este o retea sociala extrem de cunoscuta, indragita si utilizata, care in prezent, conform unor date recente, este frecventata de cca. 540 milioane de persoane pe luna, aceasta insemnand pe putin 35% din internauti, adica 8% din populatia globului. Mark Zucherberg, fondatorul celei mai populare retele sociale din lume, declara pentru “The Telegraph” ca este convins ca aceasta va ajunge la 1 miliard de utilizatori !
“Esti pe Facebook - deci existi”
Succesul de necontestat al acestei retele de socializare, care strange in jurul ei utilizatori de pe intreg mapamondul, a nascut expresia “esti pe Facebook - deci existi”. In prezent sunt 50 de milioane de mesaje pe zi, in aceasta retea, adica o medie de 600 pe secunda! In luna ianuarie a acestui an, Facebook a devenit al doilea cel mai vizitat site din SUA, surclasand Yahoo, dupa unii ; altii il situeaza pe locul patru, dar si unii si altii nu pot sa nu-i recunoasca popularitatea si expansiunea, care sunt din ce in ce mai mari. Sesizand avantajele si viitorul acestui gen de socializare, expertii in informatica ai campaniei lui Barack Obama, omul Nr.1 al Planetei, au folosit din plin Facebook in campania alegerilor prezidentiale, in urma carora, Obama a devenit presedintele SUA. Strategia de campanie electorala a lui Obama a continut si “arme” din arsenalul internetului, piesa de rezistenta a acestuia fiind pagina personala a candidatului - my.barackobama.com - cu ajutorul careia a strans donatii importante in dolari, de la virtuali alegatori sau prieteni ai acestora ; iar in afara de aceasta pagina, Barack Obama a avut creat si un profil propriu pe Facebook, in care candidatul era prezentat in ipostaze dragi alegatorului de rand, ca tata de familie, jucandu-se cu copiii si altele asemanatoare, care au ajuns la inima utilizatorilor de Facebook, dar si in urnele de vot, ca vot “pentru” Obama, care acum numara 10,9 milioane de fani, numai pe Facebook.
... In numele libertatii, pe care se spune ca ne-am castigat-o in ’89, fiecare se poarta astazi asa cum ii trece prin cap ( nu “prin minte” ) ! Poate ca ar trebui sa facem un sondaj pentru a vedea ce inteleg unii prin “libertate” ; dar noi vorbim despre aceia care isi iau libertatea de a se comporta in familie si societate, “cum vrea muschii lor” ! Asta, ca sa citez infama expresie folosita de foarte multi, pentru a-si scuza grosolania, grobianismul, lipsa celei mai elementare urme de bun-simt in felul in care se comporta. Si, din pacate, acestia sunt foarte multi !..
“Bizarele” maniere de altadata
Pe vremuri, unul dintre putinele mijloace de comunicare erau scrisorile. Pentru corespondenta existau reguli precise, care chiar erau respectate ; de la scrisul cat mai caligrafic, la aspectul hartiei de scris si culoarea plicurilor, la continutul lor, care trebuia sa respecte reguli care, pe vremea aceea, erau predate in scoala ; totul se inscria in norme de bun-simt si putini erau aceia care eludau regulile. Pe vremuri, oamenii obisnuiau sa aiba asa-numitele “carti de vizita”, al caror scop era sa fie lasate la adresa celor pe care nu-i gaseau acasa, sau, in caz de deces in familie, sa fie lasate cu un colt indoit, in semn de condoleante, la adresa unde se petrecuse decesul. Ele serveau si ca semn de aducere aminte, atunci cand faceai cunostinta cu o noua persoana, schimbul de carti de vizita fiind uzitat si in afaceri. Pe vremuri, la diferite ocazii din viata oamenilor, acestia obisnuiau sa-si trimita felicitari, sub forma unor ilustrate, a unei carti de vizita cu cateva cuvinte scrise pe verso, de obicei avand un format mai mic decat un plic obisnuit.
Multi ne putem gandi la copiii fara de copilarie, ca fiind cei orfani sau abandonati, fara sa realizam ca exista copii, cu parinti “buni”, copii care risca sa ajunga la maturitate, fara sa-si fi trait cu adevarat copilaria.
Cine distruge copilaria ?
Exista parinti denaturati care-si lipsesc copiii de copilarie, dar nu despre acestia vom vorbi, ci despre parintii “buni”, care cred ca-si cresc odraslele cum nu se poate mai bine si gresesc, cum nu se poate mai rau ! De ce se intampla asta ? Cercetatorii au stabilit cateva carente in sistemul educational al parintilor. Sigur, societatea in care traim are si ea rolul ei nefast, caci o societate de consum face din parinti producatori de mijloace pentru consum, adica masini de facut bani pentru a cumpara. Si astfel, nu mai avem timp pentru copiii nostri. Le dam, in schimb, tot ce credem ca le face viata mai frumoasa : imbracaminte “cool”, mancare “fast-food”, distractie “on-line”, educatie in scoli “renumite” si odihna la... discoteca. Sa vedem ce le ofera scolile acestea renumite ; sistemul educational este invechit si defectuos, manualele de o calitate indoielnica, transformarea copilului intr-o masina de invatat. Si ce invata ? Cea mai mare parte a informatiei acumulata in scoala este inutila ; niciodata nu-i va servi in viata atata bagaj de cunostinte nefolositoare. Deprins sa invete mult si multe, folosindu-si doar memoria, copilul va pierde capacitatea de a avea ganduri, a construi concepte personale, de a rationa singur.
Exista cateva proverbe si zicatori populare, care ne pot ajuta sa intelegem mai bine principiul Legii atractiei. Cine n-a auzit macar odata “cine se aseamana se aduna”, sau “ban la ban trage...”, ori “de ce ti-e frica, de aia nu scapi” ? Este un fel de ilustrare folcloristica a Legii atractiei.
Ce este Legea atractiei Legea atractiei spune ca toate cele care se aseamana se atrag. Gandurile pozitive atrag lucruri pozitive, iar lucrurile pozitive atrag alte lucruri pozitive. Este valabil si pentru cele negative. Legea atractiei este peste tot, in orice aspect al vietii. De fapt, este la baza a tot ceea ce se manifesta. Este crucial sa intelegi Legea atractiei daca doresti sa ai o viata asa cum o visezi, plina de bucurie. In esenta, Legea atractiei este foarte simpla, poate fi extrem de usor de inteles, dar si extrem de greu de acceptat. Esti ceea ce gandesti. Fara exceptie, lucrul la care te gandesti este cel pe care-l atragi in viata ta, indiferent ca este dorit de tine sau nu. Mai mult, cu cat te gandesti mai intens la un lucru, cu cat te focalizezi mai mult pe el, cu cat ii acorzi mai multa atentie si emotie, cu atat forta ta de atractie este mai mare si il aduci in viata ta, indiferent ca este ceva ce iti doresti sau nu. Legea atractiei raspunde la ceea ce gandesti, indiferent ca gandesti ceva “bine” sau ceva “rau”. Legea atractiei nu face distinctie intre bine/rau, util/inutil, eficient/ineficie, dorit sau nedorit. Legea atractiei raspunde mereu, fara exceptie, doar gandurilor tale. Multe din lucrurile nedorite din viata ta au ajuns la tine datorita gandurilor inconstiente pe care le ai. Legea atractiei functioneaza fie ca o cunoastem sau nu, fie ca suntem constienti sau nu de ea, fie ca o acceptam sau nu. Legea atractiei raspunde, fara exceptie, gandurilor, constiente si inconstiente, pe care le emitem. Deci, ar trebui sa inveti sa-ti controlezi gandurile, tiparele inconstiente ? Nu. Nu-ti pierde vremea si nu-ti consuma energia cu asta ; mai bine, gandeste automat ce anume ti-ar face bine, ce ti-ar place tie !
Cat de important poate fi sa cunosti si sa te cunosti
Cand vi se incredinteaza ceva nou de facut, se poate sa fiti intrebati „Crezi ca poti face asta ?”. De cele mai multe ori, se primeste doar ordinul si nu intrebarea. Eu am constatat ca o asemenea intrebare nu este deloc ceea ce ar trebuie sa fie. De obicei, nu este o manifestare a preocuparii celuilalt daca tu poti face ceva sau nu, ci o forma politicoasa de a ti se sugera ca nu ai de ales. Si incepi sa te framanti „Pot sau nu pot ? Voi reusi sau nu ?” Se poate trai cu impresia ca va cunoasteti perfect, mai ales cat puteti si ce puteti face. Atitudinea familiei, prietenilor, colegilor, cunoscutilor, va poate ajuta sa va evaluati, dar nu intotdeauna evaluarea este corecta, din cauza faptului ca atitudinea lor fata de dumneavoastra nu este intotdeauna cea potrivita. Ideea unui asemenea subiect a aparut dupa ce am revazut un film mai vechi „Stanley si Iris”. Desi ii are ca protagonisti pe inegalabilii Jane Fonda si Robert de Niro, filmul nu este prea cunoscut. De ce ? Pentru ca este un film simplu, fara un buget spectaculos, despre doi oameni cat se poate de obisnuiti, maturi, fiecare cu problemele sale. Ea, Iris, munceste intr-o fabrica locala si creste singura doi copii. Sufera dupa un sot pierdut prematur in urma unei boli incurabile. El, Stanley, serveste la cantina fabricii unde lucreaza ea. Este corect, cinstit, respectuos, este singur si locuieste cu tatal sau care are 90 de ani. Un jaf in plina strada in ziua platii salariului saptamanal, o interventie prompta din partea lui, un dialog, cateva intalniri din pura coincidenta si cei doi incep sa se cunoasca. Descopera cu ce probleme se confrunta celalalt si se ajuta neconditionat. Este un film despre prietenie, omenie si despre capacitatea unor oameni simpli, fara o pregatire speciala, de a-i ajuta pe ceilalti sa se redescopere. Stanley este un barbat care nu stie sa scrie si sa citeasca, insa inventeaza masinarii uluitoare. Intuieste starea emotionala a prietenei sale in functie de culoarea puloverelor pe care le poarta, completeaza o afirmatie de genul „Cel mai bine ma pricep sa...” raspunzand „sa-mi aleg profesorii”, pentru ca EA este cea care-l invata sa scrie si sa citeasca, desi el stie o multime de lucruri la care altii, nici nu viseaza.
Saracia este un fenomen des intalnit in lume, atat in tarile considerate bogate cat si in cele sarace. Fiecare are saracii ei, cu toate ca, la nivel mondial s-au conturat opinii distincte in ceea ce priveste modul de apreciere al saraciei. In dictionarul explicativ al limbii romane saracia este definita ca fiind lipsa mijloacelor materiale necesare existentei. Saracia nu reprezinta doar lipsa veniturilor, este un complex social-psihologic care afecteaza toate aspectele vietii. Acest fenomen este cu atat mai grav cu cat se perpetueaza din generatie in generatie. Indicat ar fi a se indrepta atentia asupra tuturor factorilor ce o determina, acesta fiind tocmai motivul abordarii acestui subiect. Nu se poate vorbi despre saracie cu umor, ci cu o mare tristete. Este un subiect dezbatut in numeroase publicatii, subliniindu-se nu numai dezechilibrul economic cat si cel social. La nivel mondial, conturarea conceptului de saracie s-a inceput in anul 1901, facandu-se trimitere doar la „insuficienta veniturilor pentru a obtine necesarul minim de mentinere a randamentului fizic”. Abia in anul 1965 s-a avut in vedere masurarea saraciei in functie de cheltuielile totale ale unei familii. S-a observat ca saracii adevarati, au resurse atat de mici in comparatie cu cei care dispun de resurse de nivel mediu, incat sunt exclusi de la activitatile obisnuite unei vieti cat de cat normale. Tocmai de aceea, s-a afirmat ca saracia nu este doar o stare. S-au incercat comparatii, pornite de la constatarea ca un sarac european dispune de o cantitate de resurse economice mult mai mare decat a saracului somalez. De subliniat este faptul ca, saracia nu este doar o simpla lipsa a unor resurse, ci o lipsa permanenta a acestora. S-a afirmat ca exista mai multe tipuri de saracie : relativa, absoluta, extrema, sociala, structurala, distributionala, fiecare dintre ele avand multiple si diferite consecinte. Politicienii au facut deseori afirmatii de genul „nu este rusine sa fii sarac, dar poate fi teribil de neplacut”. Cat este de neplacut, se resimte de catre absolut toti cei afectati, indiferent ca sunt copii, adulti sau persoane in varsta. Pentru un copil a fi sarac poate inseamna a nu avea jucarii, dulciuri, hainute frumoase si calduroase . Un copil sarac poate fi trist, dar mult mai ambitios. Poate avea mai multe lacrimi in ochi, dar o rezistenta fizica mult peste medie. Pentru un copil sarac cuvantul „a dori” are aceeasi semnificatie, insa cu totul alta finalitate.
Dintotdeauna ceea ce nu a putut fi aflat sau explicat, a dat nastere la tot felul de speculatii. Cu timpul, speculatiile au accentuat nota de mister. Pe multi misterele i-au determinat sa cerceteze realitati, fapte, evenimente, vieti. Ceea ce au descoperit, pe unii i-a uluit, pe altii i-a imbogatit. Termenul „discretie” provine de la cuvantul latin „discretio”. Semnifica o rezerva in atitudine, o comportare retinuta plina de tact, o retinere in vorbe si in fapte. Reprezinta calitatea de a nu soca, de a nu atrage atentia. In zilele noastre, discretia este extrem de rara si deloc la moda. De obicei, vizeaza viata personala si multi oameni prefera sa-si traiasca viata departe de curiozitatile, eventual rautatile, celorlalti. Daca ai, de ce ai, iar daca nu ai, nu ai fost in stare de nimic... „aprecierile” de acest gen sunt in functie de cine te judeca. Discretia mai poate fi considerata o metoda de aparare, practicata indeosebi de catre cei care inteleg influenta gandurilor negative. Personal, o consider o manifestare a modestiei si a bunului-simt. De ce ? In primul rand, pentru ca discretia scuteste de explicatii. In al doilea rand, pentru ca impresia pe care o lasa o persoana plina de bun-simt este mult mai placuta decat cea creata de o persoana care socheaza intr-un fel sau altul. Cu ani in urma, un scriitor francez a spus „sinceritatea este de sticla, discretia este de diamant”. Indraznesc a face o mica completare, anume ca este un diamant pe care si-l poate permite oricine...
Lumea a cunoscut mai multi dictatori intre care : Irod, Nero-cel care a dat foc Romei, Hitler si Stalin acei adoratori de ordine care au distrus vieti, au schimbat destine si au distrus in cativa ani ceea ce altii au construit in sute. Tot ce s-a intamplat in sec.XX datorita tiranilor s-a datorat faptului ca cei din preajma lor le-au acceptat comportamentul, iar accesul la informatia psihologica si psihiatrica era foarte limitat. In zilele noastre consider ca este de datoria celor care sunt instruiti in acest domeniu sa-i instruiasca si pe semenii lor, pentru a-i ajuta sa coexiste si sa supravietuiasca. Intr-un articol anterior am discutat despre agresivitate. Am explicat ca agresivitatea ( click aici ) poate fi si o forma de aparare a celor slabi. De aceasta data vom discuta despre principalii protagonisti ai agresivitatii, despre tirani sau cei care adora sa dea ordine. Pentru oamenii inzestrati nativ cu o sensibilitate senzoriala, tiranii sunt usor de perceput, chiar inaintea oricarei manifestari fizice sau psihice. In apropierea lor apare imediat senzatia de disconfort fizic si psihic. « E ca si cum forte malefice te indeparteaza de lumina » imi explica cineva care se confrunta foarte des cu aceasta situatie.
Mai mult decat orice, oamenii se tem de dezaprobarea celorlalti. Pe foarte multi ii intereseaza parerea lumii despre ei, uitand ca de foarte multe ori, oamenii vorbesc fara sa gandeasca. Tocmai de aceea, tot mai multi semeni ai nostri isi doresc sa detina cat mai mult din punct de vedere material, imaginandu-si ca numai asa vor avea mai multa putere si de ce nu, mai multa prestanta. Din intamplare, am asistat la o discutie despre snobi si snobism, iar cineva din acel grup spunea : „Nu e nimic rau in a fi snob, pentru ca numai asa poti fi in rand cu lumea, in plus e si criza !”. Cuvantul „criza” a declansat o adevarata polemica, fiecare dintre participantii la acea discutie incercand sa o defineasca si sa o explice in felul sau. Ce este criza ? Este o manifestare a unor dificultati economice, politice, sociale, o perioada marcata de tensiune si incercari care se manifesta in societate. In primul rand, poate fi o faza foarte primejdioasa pentru viata sociala. Criza economica este o perturbare a vietii economice, fiind de fapt o criza a puterii de cumparare. Se formeaza un surplus de marfuri in raport cu capacitatea de cumparare ( din ce in ce mai limitata ) a populatiei, care duce la scaderea productiei, apoi la falimente si somaj in masa. Voi exemplifica cele afirmate printr-o scurta poveste despre lacomie.
De cele mai multe ori, omul modern nu crede nici ceea ce vede cu proprii sai ochi. O posibila explicatie ar putea fi „impietrirea” mintii sau a inimii sale, chinuita in mod repetat de anumite probleme aparute in cele mai neasteptate momente al vietii. Cu toate acestea, iluziile pot functiona ca un analgezic, descoperit din dorinta de a infrumuseta sau suporta realitatea. Despre iluziile omului modern s-a mai discutat, atat in presa cat si in media, vizandu-se mai multe aspecte : iluzia succesului, iluzia castigului, iluzia frumusetii exterioare a tot-cuceritoare, iluziile optice, etc. In dictionarul explicativ al limbii romane iluzia este definita a fi : o aparenta inselatoare datorata perceperii denaturate a realitatii, o deceptie, o deziluzie, o dorinta neimplinita, o perceptie falsa a unui obiect prezent inaintea ochilor, determinata de legile de formare a perceptiilor sau de anumite stari psihice sau nervoase. Referitor la iluzii cunosc o relatare aparuta intr-un ziar arab, relatare ce a surprins o lume intreaga prin ineditul situatiei.
Calculatorul sau profesorul ? Instruirea asistata de calculator, argumente pro si contra
Din punct de vedere pedagogic notiunea de instruire presupune transmiterea de cunostinte si competente, dar si efectele educative implicite ale acestora. Desi este considerata o latura a educatiei prin care se realizeaza formarea intelectuala si profesionala, instruirea include si un anumit nivel de autoinstruire. Instruirea asistata de calculator este o solutie relativ noua la mult dezbatuta problema a cresterii eficientei invatarii. Primele incercari dateaza din anii ’70 si a fost fundamentata initial pe teoria conditionarii operante a lui Skinner. Dupa Skinner a instrui nu este „nimic altceva decat organizarea conditiilor de intarire in care vor invata elevii”. Termenul provine din limba engleza „computer assisted instruction” , iar in literatura de specialitate se utilizeaza forma prescurtata a acestuia IAC. Concret, instruirea asistata de calculator reprezinta totalitatea modalitatilor de folosire a calculatorului in procesul de invatare. Specialistii o definesc ceva mai complex, ca o varietate de experiente didactice care utilizeaza calculatorul (hardul) ca suport tehnic si softul ca suport informational.
Un vechi proverb indian spune „Florii i se cere parfum si omului politete”. Parfumul placut al unei flori impresioneaza pe mai toata lumea, dar politetea si bunul-simt oare mai pot impresiona ? Ne petrecem cea mai mare parte din viata in afara casei noastre, in preajma unor straini fata de care suntem obligati sa adoptam un anumit comportament, iar un om care se straduieste sa nu deranjeze pe nimeni si sa-i faca pe cei din jur sa se simta bine in preajma sa, nu poate fi considerat nici ridicol, nici fraier, ci doar o specie pe cale de disparitie. Chiar daca bunele maniere au fost inventate la curtile regale, adoptate de aristocratie si raspandite apoi de burghezie, pe un om manierat il denumim intotdeauna „un adevarat domn”, „o adevarata doamna”, eventual „un gentleman” sau „o lady”. Citind aceste randuri probabil va intrebati ce s-ar mai putea spune despre politete si bun-simt intr-o lume in care este la moda sa te faci remarcat utilizand cuvinte nepermise, uneori jignitoare, cand iti faci loc ( la propriu ) cu coatele, cand te poti impune cu agresivitate denigrandu-i pe ceilalti si cand rusinea este considerata o inadaptare sau un complex prostesc ? Traim in colectivitate si cu totii am observat ca sub influenta bunatatii si amabilitatii se creeaza o atmosfera intotdeauna placuta. La prima vedere regulile de politete par restrictive, dar fiecare om, indiferent de ierarhia profesionala sau sociala, trebuie respectat. Sugerand ideea ca politetea nu mai este atat de importanta ca odinioara, o vedeta a muzicii internationale a afirmat la un post de televiziune „bunele maniere sunt numai pentru printese, iar eu nu sunt o printesa, sunt un om obisnuit”. Pentru mine au fost suprinzatoare acele cuvinte, pentru ca niciodata nu am considerat politetea a fi o datorie numai a celor de vita nobila.
In anul 2008 tot mai multi oameni sunt informati ca au ajuns de prisos, urmand disponibilizarea sau in cel mai fericit caz, redistribuirea. Desi situatia a devenit obisnuita pentru zilele noastre, ea continua sa marcheze profund intreaga populatie. Este dificil sa nu fi afectat, mai ales cand esti la mijlocul vietii, cand ai obligatii familiale, iar educatia si viitorul copiilor tai depinde de cat castigi. Reducerea de personal este indiscutabil un soc, mai ales atunci cand vechimea la locul de munca se apropie sau depaseste 20 de ani. Pornind de la realitatea actuala, ideea acestui articol s-a nascut si dupa citirea unei povestiri. Se numeste « Renasterea vulturului » si cred eu, este deosebit de sugestiva pentru subiectul ales. Exista o specie a vulturilor care poate atinge varsta de 70 de ani, dar ca sa ajunga la acest punct, vulturul trebuie sa ia o decizie foarte grea. Pe la 40 de ani unghiile sale lungi si flexibile nu mai sunt capabile sa-i care hrana. Ciocul lung si ascutit se inconvoaie. Aripile grele si imbatranite de ani ii infraneaza muschii pieptului ingreunandu-i zborul. Vulturul are doar doua optiuni: sa moara sau sa treaca printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. El zboara pe un varf de munte si isi face un nou cuib. Acolo isi loveste continuu ciocul incovoiat de o stanca pana cand acesta se rupe. Dupa ce isi rupe ciocul, el asteapta sa-i creasca cel nou. Apoi isi smulge unghiile. Dupa ce noile unghii apar, incepe sa-si smulga penele imbatranite. Si apoi cam dupa 5 luni de zile, vulturul isi reia minunatul zbor pentru care a fost creat si mai traieste inca 30 de ani.
O stire de presa, intens exploatata de ziarele cotidiene si nu numai, ne spunea speriata ca Romania are cu 1,7 milioane de locuitori mai putin. Vai, vai, ne pleaca tinerii, vom fi o populatie imbatranita, ce ne facem ? Pai, ce sa facem ? Nimic ! Ca de obicei.
Haideti s-o luam de la capat : am intrebat doi ( atat aveam in preajma ) tineri ce cred ei despre casatorie si copii ; primul a spus ca nici nu se poate gandi, ca i-ar trebui o locuinta si un salariu „ca lumea” pentru asta ; al doilea a spus ca nu este necesara casatoria ( hartia nu este interesanta ), iar in privinta copiilor mai bine ar adopta unul dintre orfanii amarati. Nu prea am inteles si am continuat...
Contact 
Prima Pagina 
