In Marea Carte numita Biblia, sunt nenumarate referiri la existenta ingerilor si, asa cum nu ne indoim de existenta Divina, tot astfel, trebuie sa fim de acord cu prezenta imateriala a ingerilor. Omul - cu posibilitatile sale limitate de cunoastere - a simtit nevoia sa-i catalogheze, inregimentandu-i in diverse categorii. Intre acestea, cea a lui Dionisie Areopagitul, care a trait in secolele I-II si a fost convertit de Apostolul Pavel, este marturia cea mai cunoscuta despre cele noua ierarhii ceresti. Astfel, lucrarea sa „Ierarhia celesta” este, poate, cea mai pretioasa marturie despre cei apropiati de Principiul Divin, ea rezumand indatoririle si rolul acestor ierarhii ceresti, intre care si ingerii, despre care Dionisie Areopagitul ne spune ca sunt entitati ceresti, cu caracter de mesageri si ca sunt cei mai apropiati de om. Credem ca fiecare entitate umana are cate un inger-pazitor ; dar nu despre acestia vom vorbi, ci despre „ingerii cardinali”, aceia care vegheaza zodiacul. I-am numit cardinali, caci numele lor vine de la cele patru puncte cardinale si de la cele patru elemente : Apa, Aer, Foc, Pamant pe care acestia le guverneaza ; dar veti vedea ca nativii au si alte posibilitati de a cere protectie si ajutor, de la diferiti alti ingeri, dupa cum vom vedea.
Considerand ca sunteti familiarizati cu ceea ce inseamna karma si alte elemente care tin de „karmic”, vom vorbi acum despre dragoste si karma, pentru a intelege unele aspecte legate de acest subiect interesant. Pentru cei care doresc sa-si improspateze cunostintele despre vietile anterioare si influenta lor asupra noastra, este bine sa reciteasca articolul „Astrologia karmica” ( click aici ) si „Karma individuala si karma colectiva” ( click aici ). Din perspectiva karmica, felul nostru de a fi, de a ne comporta, chiar de a simti, nu se trage, asa cum s-ar putea crede, din experientele acestei vieti, ci isi are radacinile in vietile trecute la care se raporteaza in mod inconstient amintirile, dar mai ales optiunile de viata si obiceiurile. Acest fel de a fi a fost ales special pentru aceasta viata, cu scopul ca individul sa se poata desprinde de repetarea vietii trecute, deci si de greselile facute atunci, prin anumite experiente. Deseori nu ne sunt clare evenimentele, ba, de multe ori, suferim si invinuim cu incapatanare destinul sau soarta rea, proiectand in mod gresit responsabilitatea in exterior, fara sa ne intrebam daca nu cumva noi suntem aceia care am gresit, undeva... candva...
O mare greseala pe care o fac multi dintre oameni, este aceea ca ezita sa ceara un sfat atunci cand au mare nevoie. Si de ce fac ei asta ? In primul rand de rusine, in al doilea rand de frica de a nu fi considerati ca insuficient instruiti, eventual de a nu gresi din vina altcuiva. Exista persoane care considera sfatul o slabiciune manifestata, altii o cersetorie informationala. Uita cu desavarsire momentele de cumpana cand au fost nevoiti sa faca acelasi lucru ! Din punctul meu de vedere, a cere sfatul cuiva avizat, este echivalent cu solicitarea celei de-a doua opinii si il consider un semn de maturizare intelectuala. Bineinteles, cand afirm asta ma gandesc la sfaturile cu adevarat importante si nu la cate lingurite de zahar sa pui in cafea ! In dictionarul limbii romane, sfatul este definit ca un indemn, o indrumare, o invatatura, o povatuire. Analizand putin semnificatia acestui cuvant, se poate deduce cu usurinta, faptul ca, fiind vorba de invatatura, ea trebuie ceruta de la cei cu adevarat in masura sa ofere recomandarea potrivita. Sfetnici au existat din cele mai vechi timpuri. La inceput se numeau mari intelepti, maestri, duhovnici, sau inalti dragatori care sfatuiau si pe mai marii tarilor, in probleme de conducere. In zilele noastre, aceasta indeletnicire a fost ridicata la rang de profesie si au aparut consilierii, nefiind altceva decat persoane care se considera a fi acumulat suficiente informatii intr-un anumit domeniu, incat sa poata face conexiunile necesare pentru a emite decizii de valoare.
Despre societatea contemporana se spune ca este in primul rand, o societate a tranzactiei. Unii vand, altii cumpara si se spune ca orice are un pret. Depinde de cine vinde, ce vinde si nu in ultimul rand, de cine cumpara. Citind despre ce mai vand si ce mai cumpara oamenii in ziua de azi, am constatat ca la mare pret sunt puii de animale de companie, mai precis catelusii si pisicutele. Probabil se castiga ceva din aceste tranzactii, dar tocmai un asemenea anunt mi-a reamintit ceea ce a afirmat candva Arthur Schopenhauer (1788-1860), un cunoscut filosof german ,,Mila pentru animale este in mod esential legata de bunatatea caracterului. Oricine este crud cu ele, nu poate fi bun fata de oameni”. Se considera ca cei mai mari iubitori de animale sunt copiii si persoanele in varsta. De ce ? Ei apreciaza inocenta, iar afectiunea lor este totala si neconditionata. Animalutele devin partenerii lor de joaca sau de singuratate, devenind cu timpul, membrii familiei acestora. Cunosc o poveste minunata despre o fetita si un catel, poveste pe care eu o consider o veritabila lectie de viata si totodata un prilej de reflectare pentru oricare dintre noi.
Daca privim inapoi in timp si analizam diferite culturi, popoare, oameni din trecut, vom observa ca, dintotdeauna, moartea a fost pentru om o idee, cel putin, neplacuta ; si, probabil, ea va fi intotdeauna la fel. De unde ne vine teama de moarte ? Si cum sa cercetezi subiectul mortii, in conditiile in care este imposibil sa obtii date si nu poti realiza experimente ? Tocmai lipsa familiarizarii cu conceptul de „moarte”, cresterea numarului problemelor emotionale si a unei nevoi, tot mai mare, de intelegere si tratare a problemelor legate de moarte, ne fac sa ne ocupam de acest subiect atat de „delicat”.
Cei care raman
Moartea in sine este asociata cu un act rau, o intamplare inspaimantatoare, o pedeapsa. Pentru om este de neconceput sa imagineze sfarsitul propriu pe pamant ; copil fiind, omul isi imagineaza moartea ca fiind ceva trecator ; cand creste, omul incepe sa-si dea seama ca nu este nemuritor ( in trup ) si ca el nu poate transforma imposibilul in posibil. El se teme de moarte, iar atunci cand in cuplu, de exemplu, unul dintre soti moare, cel care supravietuieste va fi coplesit de regret, teama si suferinta. Teama este insa dominanta, intrucat se refera la propria moarte, asociata cu un acut sentiment de vina pentru moartea celuilalt. O persoana indurerata, care-si smulge parul din cap si se bate cu pumnii-n piept, intentioneaza, de fapt, sa se auto-pedepseasca pentru vina pe care - in mod gresit considera ca - o are pentru moartea persoanei iubite.
Este - practic - imposibil ca dvs. sa nu fi citit stirea de presa, prezenta pe toate site-urile, in toata presa scrisa pe suport-hartie si - daca nu ma insel - si in presa audiovizuala, stire care se refera la studiul Centrului de Cercetari Pew, citat de AFP. Efectuat in SUA, pe un esantion de 35.000 de persoane, sondajul releva faptul ca noua din zece americani cred in Dumnezeu, opt din zece cred in miracole ( infaptuite de Divinitate ) ; se mai dau procente care arata cam cati cred in Rai ( destul de multi ) si cati in Iad ( mai putini ! ) si se mai spune ca 3/4 dintre repondenti - se roaga zilnic. Cam asta este stirea si nu este nimic de mirare in ea caci, daca s-ar efectua un sondaj asemanator mai incoace, inspre noi, lucrurile ar fi cel putin asemanatoare, daca nu cumva, procentul de „credinciosi” ar fi mai mare ! Ceea ce este foarte posibil.
Cand nu poarta la gat, pe un lantisor, o cruciulita, multi oameni, femei si barbati, poarta o alta „cruce”, sub forma de T cu un oval deasupra barei orizontale; ei nu-i cunosc nici denumirea, nici originea, nici simbolistica; o poarta doar ca amuleta sau podoaba, pur si simplu. Dar aceasta este crucea egipteana, numita „ankh”. Cuvantul „cruce” provine din latinescul „crux”, „crucis” si corespunde grecescului „strautos”. Crucea, asa cum o cunoastem astazi, nu este o „inventie” a crestinismului, ea fiind cunoscuta din vremuri stravechi, dinainte de era crestina, in epoca de piatra fiind scrijelita sau pictata pe peretii pesterilor preistorice. Plautus a pomenit crucea in sensul de „chin moral”. Venind mai incoace in timp, toiagul lui Aaron si stalpul cu sarpele lui Moise din Vechiul Testament, simbolizau si ele crucea. Si mai tarziu, in Biblie, Marcu 8:34, se arata ca Iisus a spus „sa-si ia crucea” in sensul spiritual de ispasire.
“Atunci imparatia cerurilor se va asemana cu un om care, cand era sa plece intr-o alta tara, a chemat pe robii sai, si le-a incredintat avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, si altuia unul : fiecaruia dupa puterea lui ; si a plecat. Indata, cel ce primise cei cinci talanti s-a dus, i-a pus in negot, si a castigat cu ei alti cinci talanti. Tot asa, cel ce primise cei doi talanti, a castigat si el alti doi cu ei. Cel ce nu primise decat un talant, s-a dus de a facut o groapa in pamant si a ascuns acolo banii stapanului sau. Dupa multa vreme, stapanul robilor acelora s-a intors si le-a cerut robilor socoteala. Cel ce primise cei cinci talanti a venit, a adus alti cinci talanti, si a zis : “Doamne, mi-ai incredintat cinci talanti ; iata, am castigat cu ei alti cinci talanti.” Stapanul sau i-a zis: “Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri ; intra in bucuria stapanului tau.”
Saptamana dintre duminica Lasatului Sec de carne si cea a Lasatului Sec de branza, ultima saptamana dinaintea inceperii Postului Sfintelor Pasti, este denumita Alba sau Saptamana Branzei sau Saptamana Nebunilor sau a Bondrisilor, dupa zona in care ea se tine si ea nu cade in toti anii intre aceleasi date. I se mai spune „a nebunilor”, deoarece in aceasta saptamana numai prostii, nebunii sau uratii satelor mai fac nunta ; acum doar celor vaduvi sau vaduve le este permisa nunta, pentru ca tinerii au tot timpul pentru asta in Caslegi ( perioada dintre posturi cand este ingaduita mancarea „de dulce” sau „de frupt” cum se mai spune ). In aceasta saptamana, in Ardeal, se umbla cu colindul, iar in mare parte dintre sate, „mascatii” colinda pe ulite, „strigandu-i” pe cei necasatoriti care n-au facut nunta pana acum.
Este adevarat ca fiecare dintre noi are un inger pazitor ?
Despre ingeri...
La 3 iunie 1526, catedrala din Rodez consacra printr-o mesa catolica, o capela pentru cultul ingerilor, iar in anul 1853, Conciliul de la Reims a fixat sarbatorirea lor la data de 2 octombrie a fiecarui an. Dar ce stim despre ingeri ?
„ Inger, ingerasul meu ”
Prima oara cand am luat cunostinta de existenta ingerilor a fost in copilarie, cand bunicii ne invatau sa recitam cunoscuta rugaciune, care incepea cu : „Inger, ingerasul meu...” Daca am fi avut curiozitatea, am fi aflat „provenienta” lor din ceea ce urma : „Ce mi te-a dat Dumnezeu”, aceste cuvinte explicau foarte clar, ingerii ne sunt dati de Dumnezeu ! „Totdeauna fii cu mine/Si ma-nvata sa fac bine” erau urmatoarele cuvinte din care - acum - inteleg ca ingerii sunt indrumatori „de bine”. Ruga catre inger continua cu : „Eu sunt mic, tu fa-ma mare/Eu sunt slab, tu fa-ma tare” ceea ce inseamna ca sprijinul si indrumarea in propria dezvoltare materiala si spirituala este una dintre indeletnicirile ingerilor ; „In tot locul ma insoteste si de rele ma fereste” ceea ce prefigureaza prezenta continua a ingerilor langa oameni si rolul lor de pazitori de rele. Daca in copilarie ati fost invatati de parinti sau bunici aceasta rugaciune, acum stiti - in linii mari - ce sunt ingerii.
Psihologia frecventarii Bisericii Biserica - o posibilitate de reincarcare energetica
Foarte des, numeroase persoane isi pun urmatoarea intrebare : „ de ce mi se intampla atatea necazuri, daca eu ma duc mereu la biserica ?” Problema este ca unii oameni au o parere gresita despre „mersul la biserica”. Mersul regulat la biserica este egal cu zero sau este tot una cu a merge la o anumita manifestare : concert, spectacol sau muzeu, DACA, doar „mergi” la biserica. La fel ca in multe alte cazuri, noi dovedim si o cultura religioasa necorespunzatoare, profund daunatoare si aducatoare de necazuri. Multi se declara „credinciosi” fara sa stie exact ce presupune credinta; de cele mai multe ori ei se duc la biserica pentru a cere sa fie ajutati sa-si rezolve toate problemele ; se roaga pentru sanatate, pentru reusita afacerii, a copiilor la facultate sau - mai rau - pentru pedepsirea „dusmanilor” proprii !
Istoria lumii codificata in Biblie Codul secret al Bibliei
Biblia a fost din totdeauna CARTEA - purtatoarea Cuvantului lui Dumnezeu. Nici distrugerea Ierusalimului, nici alte calamitati, fie ele naturale sau provocate de oameni, n-au reusit sa o distruga vreme de cateva milenii. De-a lungul timpului oamenii au studiat-o, au ascultat-o, unii au si aplicat-o in vietile lor, ca pe un indreptar de viata neprihanita si ascultatoare Cuvantului lui Dumnezeu. A suscitat mereu curiozitatea omului de a sti, dar si dorinta sa de a cerceta intelesurile adanci continute in ea. Si, iata : in vremurile noastre s-a descoperit ca Biblia este codificata !
HALLOWEEN Rit pagan, superstitie sau sarbatoare crestina ?
Imediat dupa 1989, „barierele” au disparut, diverse obiceiuri, superstitii sau sarbatori, indeosebi americane, au inceput sa fie practicate si la noi. Este cazul Zilei Indragostitilor ( Valentine’s Day ), dar si al Halloween-ului ( Ziua tuturor sfintilor ). In cazul celei din urma, aceasta se sarbatoreste pe 31 octombrie si contine rituri tipice pomenirii mortilor, dar si cele ale sarbatorii de An Nou. Este un amestec de ritual pagan, superstitie si sarbatoare crestina. Sa vedem de unde provine aceasta.
Calendarul crestin ortodox, dupa care poporul roman praznuieste unele evenimente petrecute in viata Sfintei Fecioare Maria, contine patru sarbatori legate de aceasta, si anume: nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Marie mica pe 8 septembrie, Intrarea Maicii Domnului in Biserica la 21 noiembrie, Buna Vestire din 25 martie si Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Marie mare din 15 august ; acestea sunt cele patru sarbatori mari, legate de Sfanta Maria denumite si marile praznice bizantine. Ar mai fi o sarbatoare legata de praznuirea sfintilor ei parinti - Ioachim si Ana - care se tine pe 9 septembrie.
Berbecul se roaga pentru iertarea pacatului mandriei, astfel :
„Frica de Domnul este curata si tine pe vecie ; judecatile Domnului sunt adevarate, toate sunt drepte. Cine isi cunoaste greselile facute din nestiinta ? Iarta-mi greselile pe care nu le cunosc ! Pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine ! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari. Primeste cu bunavointa cuvintele gurii mele si cugetele inimii mele, Doamne, stanca mea si izbavitorul meu !” ( Ps. 19:9, 12-14 )
Contact 
Prima Pagina 
Imediat dupa 1989, „barierele” au disparut, diverse obiceiuri, superstitii sau sarbatori, indeosebi americane, au inceput sa fie practicate si la noi. Este cazul Zilei Indragostitilor ( Valentine’s Day ), dar si al Halloween-ului ( Ziua tuturor sfintilor ). In cazul celei din urma, aceasta se sarbatoreste pe 31 octombrie si contine rituri tipice pomenirii mortilor, dar si cele ale sarbatorii de An Nou. Este un amestec de ritual pagan, superstitie si sarbatoare crestina. Sa vedem de unde provine aceasta.
